Jurnal american

Culorile rascolite ale oceanului, ce se arunca furibund spre tarm, nu cu puterea insuportabila a unei Mari, ci cu inmiita putere a Oceanului Suprem...; valuri translucide sau verzi, ca in Aivazovski, care si el trebuie sa fi simtit Oceanul.

Un schifist, silueta neagra, de-o grafie subtila, infruntand coamele inspumate.

Algele sofisticate de pe plaja cu pietris foarte marunt si viu colorat (in locul traditionalului nisip), stancile negre, vuietul autoritar al Oceanului, cel mai mare si puternic din lume.

Extaz fara seaman si fara cuvinte. Lidia canta. Descatusata, leganand in mana o alga supla, cocotata pe-o stanca, in cel mai vadit gen romantic, in vreme ce siruri de valuri se napustesc spre tarm, explodand, readunandu-se in evantaie de spuma.

Ileana si Jerry se indeparteaza cateva zeci de pasi, apoi revin, trec pe langa mine, in timp ce filmez, vrajit, hipnotizat.

Inotatorul cu schif a iesit din valuri, il percep cu coada ochiului, isi aduna scandura, incepe sa urce treptele de lemn din buza falezei, cele pe care am coborat si noi, acum zece minute.

Sau cand?Si totusi, ce mi se intampla de-am ametit asa?

Misc infinitezimal aparatul, si tot ce intra in cadru mi se pare de domeniul miraculosului.

Nu vreau sa pierd nimic. Panoramez, trec de stanci, spre cealalta parte a plajei, unde se deschide un golfulet si unde coamele de valuri se rastoarna sacadat.

La o mica distanta, un sir de insulite negre, ca niste piloni lustruiti, infruntand hula cea mare...