O suta de kilometri mai la nord

„Ca Lucia Cuciureanu era nu numai predispusa, dar si pregatita de zbenguiala lirica se vedea deja din volumul lasa apa sa curga, unde lucrarea principala era facuta de verva si de inteligenta.

Nici aici, în noua carte (o suta de kilometri mai la nord), nu lucreaza altcineva în locul lor.

Textul e un joc de compozitie cu regula de imprevizibilitati cât mai spontane (pe principiul «sa fie usor ilogic» totul) si cu gândul sa para fermecatoare.

Asa ar si parea daca din loc în loc n-ar cadea, în plina euforie ludica (inclusiv intra-textuala, nu doar referentiala la tot pasul), câte-un strop de gheata sau câte-o imagine de frison (de genul linistii «din fereastra/ca un pumn în plex» ori al «creierului strivit de senile» ce «pare o poiana cu brânduse» s.a.) care magnetizeaza anxios pulberea de notatii existentiale.“ - Al.

Cistelecan