Te dau lumii

Ann,Tocmai am terminat de citit manuscrisul tau. Aici dimineata a plouat, Korzeniowski inca mai rasuna prin camera, laptopul inca are deschise paginile tale.Ce pot spune?Aproape 100 de pagini in care mi-am amintit de elegiile" de inceput ale lui Ionesco, de jurnalul lui Jann Arden - asa cum l-am citit in avionul care ma aducea de la Londra acasa, de oamenii pe care am incercat toata viata sa-i evit si sa-i iubesc...Un volum despre cit de frumos se poate muri, un volum mov, inegal, asa cum suntem toti, scris soptit, printre pleoape.Ca scafandrul.Si fluturele.fCa sa folosesc un manierism drag batranetului pseudo-sapiential, o cunosc pe Anita Aldea de cand era atatica - adica din clasa a IX-a, cand s-a intamplat sa-i fiu profesor.

Era o rebela inteligenta & netranzactionala, care juca pe cinica, desi altfel era innebunita dupa Phaidon-ul lui Platon. (O cinica obsedata de suflet, care va sa zica!) Exact asa e si poezia ei de azi - dincolo de aparentele asperitati & cinisme ale prozelor" ei, de fapt chiar in ele, se exerseaza o obsesie pentru adevarul sufletului - si pentru adevar in genere.

Anita Aldea stie deja ca poetii reali iubesc adevarul mai mult decat frumosul.

Fiindca si ea, la randul ei, e un poet real. (Radu Vancu)Cartea Anitei curge in suvoaie si cascade.

Uneori urla, precum...