Labirint fara minotaur

De ce fara minotaur? Fiindca literatura, din perspectiva mea, este un labirint, iar inaintarea in ea, una plina de pericole, topite insa in pura iridiscenta.

Un labirint, dar unul radios, menit sa atraga atentia asupra infinitatii de jocuri ascunse in textul literar.

Jocuri care te prind (mai bine-zis te seduc), doar ca sa te poti elibera, sa fii vazut in mijloc, schitand un salut triumfator - poate spre niste prieteni nevazuti.

Cu nimic altceva in jur decat pietre incinse, incrustate cu nestemate.

Nevoit sa mergi mereu inainte, lasi averea asta altcuiva, n-o poti lua cu tine - sensul e sa iesi din labirint cu totul nud (neatins de prejudecati ori de clisee), fara cicatrici literare, literatura sa fie pentru tine o poarta, nu o temnita.

Ea poarta, intr-adevar, in sine, aceasta imensa generozitate.

Niciun minotaur care sa te sfasie, doar picurul de miere al bucuriei lecturii, pe lespezile arse de soare: suntem la amiaza, atenti, vigili (minotaurul ar fi doar creatia noastra).

Senzatia de deschidere daruita de literatura sta deci la originea acestei carti, mai degraba un sinuos autoportret de cititor (nu atat narcisiac, cat fidel siesi) decat o lucrare sistematica.

Un chip caleidoscopic, conturat din capricii reunite, firesc, ca rasplata pentru a fi urmarit cu incredere traiectoria neregulata a lecturii - sinuozitate nelipsita totusi de un simt al unitatii, tradus in meditatia continua asupra unor notiuni precum familiaritate si alteritate, a relationa ori a insolita." - Simona Grazia Dima