„Tocmai când terminasem de scris Xanax am avut un accident de ma?ina. În timp ce completam constatarea amiabila, cel cu care ma ciocnisem – un batrânel ponosit – a izbucnit în plâns. Dar nu de ma?ina avariata îi parea rau, a?a cum credeam eu, ci de viata lui care trecuse.
Mi-a marturisit ca a fost un om foarte fericit. Nu arata ca unul caruia viata îi facuse toate poftele, a?a ca l-am întrebat:
— Si când ati fost cel mai fericit?
— Demult, în ‘73, când am jucat în „Ultimul cartus"...
— Ati fost actor?
— Nu, domnule... Am fost sofer la Buftea, la cinematografie. Si m-au pus si pe mine figurant într-un film. Eram baiatul lui Jean Constantin, ca eram negru ca el. Am jucat doar câteva secunde. M-a întrebat Ilarion Ciobanu unde e tata si mi-a dat un sut în gaoaza si doua palme dupa ceafa.
Pâna am terminat amiabila, omul ?i-a povestit viata. Cumva, m-am bucurat ca am facut accidentul, pentru ca, datorita lui, am mai gasit o ultima poveste care se potrivea perfect în Xanax. Banii pe care i-am platit ca sa-mi repar ma?ina mi s-au parut un pret mic pentru cât am câ?tigat în schimb.
În esenta, asta este Xanax – un roman construit din sute de întâmplari adevarate, amuzante ?i triste în acela?i timp, pentru care eu ?i personajele mele am platit, cu totii, de fiecare data un pret, mai mic sau mai mare. " - Liviu Iancu
„Sub conducerea lui Nae, discoteca era tot timpul plina. El se îngrasase, iar fata îi lucea fericita. Într-o noapte târziu, când la mese mai ramasesera doar profesionistii, Nae mi-a facut cu ochiul si mi-a zis:
— Directore, am auzit ca-ti place sa citesti. Îmi lamuresti si mie ce scrie aici? si a scos din porfofel un teanc cu zeci de bancnote verzi.
— «The United States of America», i-am spus, citind rar.
— Nu acolo. Jos, ce scrie?
— Pai, zice asa: «One hundred dollars».
Si Nae a zâmbit, s-a lasat pe spate si a comandat whisky pentru toata lumea. Un an mai târziu, a invitat niste stripteuze din Republica Moldova sa danseze în «Mol» si în saptamâna urmatoare a lasat totul balta, ?i-a parasit nevasta ?i copiii, a vândut afacerea si a plecat cu una dintre ele în Italia. S-a întors dupa sase luni singur, fara bani, slab si cu barba. Nu si-a mai revenit niciodata financiar. Când m-am întâlnit cu el, peste multi ani, vindea pesti prin sat, direct din portbagajul unei Dacii rablagite.
— Am gasit un banut pe jos si nu înteleg ce dracu scrie pe el. Ia uita-te tu, ca ai ochii mai buni, m-a rugat.
Era un medalion ruginit pe care scria doar atât: «Nihil sine Deo». I-am spus:
— Uite ce zice: «Pâna la urma va fi bine». E în latina.
Fata i s-a luminat ca pe vremuri.
— O fi vreun semn, mi-a zis râzând ?i mi-a facut complice cu ochiul, ca-n vremurile bune."
Liviu Iancu, cel mai cunoscut jurnalist de turism din România, a intrat în presa din gre?eala în anul 2000, crezând ca Mediafax e o agentie imobiliara, dar s-a lamurit rapid ca e mai interesant sa scrii ?tiri decât sa vinzi case. De acolo a plecat la tabloidul National, însa gainile care nasc pui vii fusesera descoperite deja, ceea ce l-a facut sa migreze dupa un an în echipa care a lansat Business Magazin, iar peste o vreme a ajuns la Capital. Dupa câtiva ani s-a întors la Mediafax, de unde a plecat dupa ?apte ani, temându-se ca agentia, intrata între timp în insolventa ?i relocata într-un spatiu mult mai mic, se va transforma într-o simpla afacere imobiliara.
În prezent este jurnalist la Profit.ro, unde a publicat o serie de editoriale-pove?ti originale în peisajul presei economice române?ti, foarte apreciate de cititori. Câteva dintre acestea se regasesc ?i în Xanax, romanul sau de debut.
